Accidentul vascular cerebral in zona sud-estica a tarii este tema celei de a doua conferinte a programului national "AVC 360° - Calatoria Pacientului"

Share

16.03.2018   Comunicate   Fabrica de PR

A doua conferinta din cadrul primului program national multidisciplinar despre accidentul vascular cerebral din Romania, „AVC 360° - Calatoria Pacientului”, se va desfasura la Constanta, pe 22 martie 2018, de la ora 12:00, la hotel Ibis, sub titlulAVC: Practica multidisciplinara curenta cu aplicatie pe regiunea de Sud-Est a Romaniei”.

Printre specialitatile implicate in tratarea accidentului vascular cerebral, atat dintre cele medicale, cat si din domeniile conexe, prezente la Constanta, se numara Medicina de Familie, Neurologia, Neurochirurgia, Medicina Fizica si de Reabilitare Medicala, Geriatria si Gerontologia si Psihologia Clinica, carora li s-a alaturat, in premiera, si Cardiologia.
La conferinta de la Constanta vor participa dr. Dorin Bica, dr. Zitta Rosalia Popa, dr. Narcisa Tanase, dr. Irinel Parepa, dr. Madalina Iliescu, dr. Cristina Hertea, dr. Any Axelerad Docu, dr. Gabriel Prada, dr. Laura Condur, Rozeta Draghici, dr. Elena Ionescu, dr. Iolanda Dinu care vor sustine prezentari atat cu informatii teoretice, cat si din practica de zi cu zi.

Prezentarile sustinute cuprind titluri ca:

  • „AVC 360° - Preventia AVC in cabinetul MF. Cazuri Clinice”
  • „Patologii frecvente implicate in cauzele AVC: Fibrilatia atriala - ucigasul tacut”
  • „Implicarea neurochirurgului in AVC”
  • „Terapia de suport in recuperarea post – AVC”
  • „Time is brain - Practici actuale in diagnosticul si tratamentul unui accident vascular cerebral”
  • „O sansa la o noua viata pentru pacientul cu AVC”
  • „AVC la diferite grupe de varste, particularitati clinice”
  • „De la traditie la medicina bazata pe dovezi”
  • „Sindromul de fragilitate si comorbiditatile la pacientul varstnic post-accident vascular cerebral”
  • „Abordarea pacientului cu deficit cognitiv dupa un AVC, in practica geriatrica. Cazuri Clinice”
  • „Consilierea psihologica in reabilitarea post-AVC”
  • „Experiente practice legate de reabilitarea pacientilor cu AVC in sectiile cu specific balnear”
  • „Cand devine AVC-boala, handicap?”

Evenimentul de la Constanta va cuprinde si o masa rotunda cu o dezbatere pe tema „AVC: De la legislatie la practica curenta”.
Scopul conferintelor din cadrul programului „AVC 360° - Calatoria Pacientului”, care se vor desfasura pe toata durata anului 2018, in mai multe orase din tara, este acela de a crea o perspectiva globala asupra accidentului vascular cerebral si a tuturor formelor de interventie privite ca un efort comun de implicare pentru ameliorarea efectelor bolii. In plus, amploarea subiectului, gravitatea si consecintele AVC in Romania aduc laolata, in cadrul acestor intalniri, profesionisti atat din sistemul public, cat si din cel privat. Obiectivele finale includ crearea unui ghid de bune practici in comunicarea dintre specialitatile medicale si a acestora cu domeniile conexe pentru ca pacientii sa fie ghidati mai usor in sistemul medical, generarea unei harti teritoriale a serviciilor dedicate pacientului cu AVC si crearea unei campanii de preventie in randul publicului larg.

       Asociatia Romana de Comunicare in Sanatate (ARCIS EDU) este o organizatie nonguvernamentala, non-profit. Sub motto-ul „Pentru vindecare. Pentru viata!” asociatia creeaza si dezvolta proiecte, programe, evenimente, cursuri etc care sa ajute si sa promoveze o mai buna colaborare si comunicare in sistemul medical si intre medici si pacienti. „AVC 360° - Calatoria Pacientului” este primul dintr-o serie de evenimente care au ca scop crearea unor campanii de informare si constientizare despre diverse patologii, modalitati corecte de diagnostic, despre mituri de specialitate si alte aspecte din domeniul medical.

Programul celei de-a doua conferinte se poate viziauliza aici.