Str. Gheorghe Titeica, Nr. 173-177, Et. 1, Ap. 4, Sect 2, Bucuresti

office@target-consulting.ro

Despre ARCIS EDU

Prezentare ARCIS EDU

“Pentru vindecare. Pentru viata!”. Acesta este motto-ul ARCIS EDU, sub care am pornit proiecte ce vizeaza dezvoltarea unei comunicari eficiente in sistemul medical, fie ca este vorba despre relatia echipei medicale cu pacientul, comunicarea intre profesionistii din sanatate sau a acestora cu cei din domeniile conexe medicinei (asistenta sociala, psihologie, sociologie).

De ce ARCIS EDU

Viziunea ARCIS EDU

Fiecare persoana este la un moment dat pacient sau client al unor servicii de sanatate si isi doreste ca acestea sa fie accesibile, de foarte buna calitate si etice. Profesionistii din sanatate, la randul lor, isi doresc sa fie tratati cu intelegere si respect, atat ei cat si munca lor.

ARCIS EDU sustine prin actiunile sale crearea unui sistem de sanatate in care pacientii, personalul medical, personalul de suport si alti profesionisti se vor simti apreciati, tratati cu respect, compasiune, intelegere. De asemenea, acestia vor fi implicati activ in procesele si deciziile de asistenta medicala.

Misiunea ARCIS EDU

Misiunea ARCIS EDU este clara si toate activitatile pe care echipa ARCIS le face sunt dezvoltate cu integritate profesionala, transparenta, empatie si respect.

ARCIS isi propune:

  • Imbunatatirea comunicarii echipei medicale cu pacientul si familia sa.
  • Sa sprijine performanta in domeniul medical, promovand standarde de buna practica.
  • Sa sprijine ideile si oamenii care aduc schimbarea si imbunatatirea actului medical.
  • Sa sprijine crearea unor relatii interpersonale si interprofesionale de foarte buna calitate si eficiente pentru activitatea profesionistilor din sanatate.

Cum ne propunem sa atingem aceste obiective?

  1. In primul rand, prin dezvoltarea platformei de evenimente de comunicare – conferinte, congrese, seminarii, expozitii, programe de eLearning – toate acestea prin parteneriate incheiate cu societati profesionale de profil, asociatii de pacienti, reprezentanti ai industriei farmaceutice si a altor entitati juridice sau persoane interesate sa sustina proiectele noastre.
  2. Prin efectuarea de studii de cercetare si difuzarea cunostintelor stiintifice din domeniul medicinei, sociologiei, psihologiei etc, care sa contribuie la dezvoltarea unor comportamente adecvate comunicarii eficiente centrate pe nevoile beneficiarilor serviciilor de sanatate.
  3. Prin newsletter-e ce se distribuie abonatilor si prin elaborarea de materiale educationale sau alte materiale pe suport tipografic, electronic sau pe internet.

Codul de Bune Practici

Asociatia Romana de Comunicare in Sanatate – ARCIS EDU – este o organizatie nonprofit care a aderat la Ghidul de bune practici pentru organizatii neguvernamentale dezvoltat de Opportunity Associates Romania in cadrul proiectului Practice Good Practice.

Citeste mai jos Ghidul de bune practici pentru organizatii neguvernamentale in format PDF